|
De cand s-a luat decizia ca la examenul de Structuri de date proba sa fie in fata calculatorului, am observat ca studentii:
- nu au in fata o foaie de hartie pe care sa scrie ceva
- tasteaza intr-un ritm infernal, exact cum marii pianisti ating clapele pianului
- scriu linii sursa extrem de complicate dintr-o suflare
- nu dau dovada de concentrare ca si cum executa o munca de rutina
- nu exista pauze in timpul elaborarii programului.
Nu am avut nicio explicatie, pana in momentul in care am vazut niste neconcordante crase intre enuntul subiectului, secventele de program scrise si modul in care erau interpretate componentele programului. cand am solicitat sa se scrie formula care a stat la baza calculului unei expresii din program si nu am primit raspunsul, atunci am solicitat sa mi se scrie programul care evalueaza expresia e = a + b, cu a, b si e definiti ca avriabile de tip intreg si a si b sa fie initializati al definire, iar rezultatul e sa fie afisat. Surpriza a fost colosala cand am vazut ca un student care scrie 200 de linii sursa extrem de complexe, cu alocari dinamice, cu recursivitate si cu utilizarea vectorilor de structura sau a variabilelor pointer in combinatii dintre cele mai variate, nu scrie un program de maximum 10 linii sursa, daca presupunem ca si autodocumenetaza respectivul program. Neconcordanta dintre enuntul problemei de pe bilet si textul scris spre a fi lansat in executie avea o singura explicatie si anume, memorarea unui text sursa oarecare si incercarea de a-l reintroduce de la tastatura, ca singura solutie de a promova a unui student care nu a avut preocupari serioase in zona structurilor de date.
La o analiza foarte atenta a rezultat ca exista ceva mult mai grav, ceva care vine din invatamantul preuniversitar si este continuat in mod nejustificat si in universitate si anume invatamantul bazat pe memorare. Este stiut faptul ca admiterea in licee, treptele si examenele de evaluare la nivel national au adus ceea ce se cheama rezumate care trebuie invatate pe dinafara si tipuri de probleme care se memoreaza si elevul doar inlocuieste niste cifre cu alte cifre. Torturarea bietilor copii cu acest sistem aberant a facut nenumarate victime, iar introducerea in calculul notei de la admitere a mediei din scoala generala i-a determinat pe marinti sa-si scuteasca odraslele de orele de sport pentru ca sportul sa nu le micsoreze mediile. Aberatii si stupiditati perfecte care au dus la cresterea alarmanta a volumului de meditatii si la distorsionarea procesului de instruire unde creativitatea si ingeniozitatea si initiativa trebuie sa primeze.
Studentii au de dat examen la structuri de adte. Acolo ei vad cam 50 de tipuri de probleme. Gasesc programele scrise pentru problemele respective. Le memoreaza. Si la examen, le recita, adica le tasteaza. daca este schimbat foarte putin din enuntul initial si studentul doar a memorat, cu siguranta nu va include elementele de noutate si el scdrie un program care nu are nicio legatura cu enuntul din biletul de examen. daca nu a memorat bine textul sursa el va scrie lucruri inexacte, incoerente si totul este o insiruire de instructiuni care nu vor intra in executuie niciodata pentru ca ele nu alcatuiesc in niciun caz un program. Nu trebuie acuzat nimeni dintre studenti pentru o astfel de tipologie existentiala. Studentii sunt victimele unui sistem educational rau cladit. S-a mers pe ideea falsa a omogenitatii. Examenul national. Repartitia nationala. Acest centralism delirant are efecte catastrofale asupra copiilor. Ei sunt o colectivitate neomogena, in primul rand datorita nivelurilor individuale de dotare intelectuala. A-i face pe toti o apa si un pamant prin acest sistem unic de evaluare este cea mai mare eroare a secolului al XX-lea. Elevii si mai apoi studentii trebuie sa de dezvolte liber, fiecare sa fie stapanul propriei sale persoane. Ori punandu-i sa invete rezumate, dandu-le tipuri de probleme, creativitatea lor este redusa la zero. Competitia nu va mai fi intre elevi, ci intre meditatorii alcomi de bani, intre autorii dementi ai unor materiale asa-zise de ajutor pentru admiteri, si ei la fel de alcomi dupa bani, daca nu si mai lacomi decat meditatorii. Intr-un astfel de context este normal sa se ajunga la aparitia studentului actor cu memorie vizuala perfecta care vede un program C++, il memopreaza, vede un curs de drept, il memoreaza si tot ase. El va merge la examen,m va reproduce ceea ce a memorat si daca provesorul, vai steau lui, este si el tot un actor cu evolutie bazata pe memorare, il apreciaza, studentul va obtine note mari si saracutul va crede ca in viata va face totul perfect.Spre dezamagirea lui, viata ii ofera surprize. problemele de rezolvat nu sunt nici in rezumatre, nici la meditatori si nici in materialele de sprijin. Acele probleme presupun cerativitate, rationamente si mai ales indrazneala de a lue viata de coarne si a te lupta cu ea. Iar tanarul student sau absolvent nu este obisnuit cu asa ceva. Daca trebuie sa se faca ceva, acel ceva inseamna o reforma severa a invatamantului, in care sa nu se mai puna accent pe memorare, pe asa-zisul studiu individual care inseamna efort cantitativ, ci lucru care sa orienteze pe elev si apoi pe student, spre latura calitativa a procesului de formare. In zona programarii, tanarul trebuie sa primeasca problema, sa se gandeasca la solutie si sa construiasca programul ca pe o entitate pornind de la datele initiale, gasind formule, construind algoritmi care sa ofere rezultatele cerute. Programul presupune existenta unei foi de hartie si a unui creion si schitarea de elemente care sa permita scrierea coerenta de linii sursa. Programul este o constructie logica unde elementul cerativ este esential. Imi doresc ca anii care vor urma sa schimbe radical sistemul de invatare de aici, sa permita dezvoltarea personalitatii elevilor si studentilor si rezumatele si alte aiureli asemanatoare sa fie numai amintiri urate, iar invatatorii, profesorii, asistentii universitari tocilari sau memoratori sa fie si ei de domeniul trecutului. Hei-rup!
|